Regulament

Regulament

Cupa Călimani la alergare montană I Prima ediție I 15 septembrie 2018

 

Caracteristici

”Cupa Călimani” este un eveniment sportiv organizat de Asociația Salvamont Toplița – Căliman cu sprijinul Serviciului Public Salvamont Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita și Primăriei Municipiului Toplița, o competiție individuală de alergare montană care constă în parcurgerea în urcare și coborâre a unui traseu montan prestabilit.

 

Condiții generale

Competiția este deschisă tuturor amatorilor acestui sport cât și profesioniștilor.

 

  • Traseele sunt marcate cu marcaj turistic în proporție de 90% iar în zonele în care acesta lipsește sau este deteriorat se intervine cu mijloace specifice de direcționare (bandă plastic, indicator carton, spray colorat etc.)
  • Vom întâlni și porțiuni scurte neamenajate și neprotejate, drumuri publice și forestiere, pante cu înclinare mare și zone accidentate etc. Segmente din traseu trec prin localități, pajiști, zone împădurite, tăieturi, gol alpin (creste, culoare, abrupt-uri, văi, grohotișuri, jnepenișuri etc).
  • Organizatorii, prin măsurile luate: amenajarea pasajelor dificile, semnalizarea și înlăturarea obstacolelor, alegerea unui traseu relativ sigur și parcurgerea acestuia înaintea cursei, etc., vor încerca să minimizeze aceste riscuri, dar ele nu vor putea fi excluse în totalitate.

 

Toate acestea necesită experiență și cunoștințe specifice din partea participantului, cum ar fi:

 

  • sa aibă cel puțin o experiență generală despre munte;
  • sa aibă abilitatea de a parcurge în siguranța un traseu, într-o zonă alpină;
  • sa aibă un bun simț al direcției în teren montan, chiar și în condiții de vreme rea cu vizibilitate redusă. Aceasta înseamnă ca fiecare participant să fie capabil să folosească informațiile despre trasee pentru a ajunge în siguranță;
  • să cunoască regulile de comportament în caz de pericol și urgență în zona montană;
  • să dea dovadă de fair play, prietenie și să acționeze în consecință atunci când situația o cere;
  • trebuie să știe, și să țină cont de faptul, că oricât de multe măsuri de siguranță ar lua organizatorii, nu sunt și nu vor putea fi acoperite toate riscurile rezultate din natura competiției, mediul și condițiile în care se desfășoară aceasta;
  • să știe și să țină cont de faptul că niciun premiu nu este mai presus de sănătatea și de viața lui sau a altor participanți, să acționeze în consecință atunci când simte sau observă un pericol;

 

Ridicarea kit-ului de participare

 

Documente necesare pentru a ridica kit-ul de participare

 

  • Actul de identitate.
  • Plata contravalorii taxei de participare (pentru sportivii care se înregistrează la competiție până în data de 05.09.2018).
  • Declarația pe propria răspundere, completată și semnată.
  • Declarația pe propria răspundere, completată, semnată de către părinte (tutore) pentru participanții cu vârstă sub 18 ani.

 

Înscriere

 

Înscrierile se vor face online, conform celor precizate pe site-ul http:/www.cupacalimani.ro.

 

Documente necesare pentru a ridica kit-ul de participare:

 

  • Actul de identitate.
  • Plata contravalorii de participare (pentru sportivii care se înregistrează la competiție până în data de 12.09.2018).
  • Fiecare participant va semna luarea la cunoștință a regulamentului.
  • Declarația pe propria răspundere, completată și semnată.
  • Declarația pe propria răspundere, completată, semnată de către părinte (tutore) pentru participanții cu vârstă sub 18 ani.

Înscrierea se realizează online până la data stabilită de către organizatori. După data limită nu se vor  mai putea realiza înscrieri decât în ziua competiţiei iar valoarea taxei de înscriere va fi de 70 de lei pentru semimaraton și 40 de lei pentru proba de cross.

 

În cazul în care plata, pentru participanții înscriși, nu se realizează până la data 14 septembrie, aceștia vor fi excluși din lista de participanți. Validarea înscrierilor online, precum și înscrierile direct la locul de desfășurare al concursului vor avea loc vineri, 14 septembrie, între orele 16.00 – 21.00 și sâmbătă 15 septembrie, de la 6.00 la 8.30.

 

La fața locului, în funcție de posibilități, va exista un număr limitat de locuri de înscriere fără ca cel înscris/ă să beneficieze de kit de participare. Documente necesare pentru înscriere în seara dinainte de competiție sau în dimineața competiției:

 

  • Completarea fişei de înscriere (se va regăsi la fața locului).
  • Plata contribuției de participare (70 de lei pentru semi-maraton, 40 de lei pentru proba de cross).
  • Declarație pe propria răspundere.
  • Declarația pe propria răspundere (din partea tutorelui sau a părintelui) pentru cei care au vârsta sub 18 ani.

 

O scurtă ședință tehnică, cu detalii despre cursă și traseu, va avea loc înainte de start precum și în seara zilei de vineri, 14 septembrie 2018, în jurul orei 22:00.

 

Echipament

 

Echipamentul obligatoriu:

  1. Număr (dat de organizator) care se poartă obligatoriu în partea din față, la vedere.
  2. Pantof de alergare cu talpă pentru profil montan.
  3. Hartă ( primită de la organizatori).
  4. Bidon de apă.

 

Echipament recomandat:

  • batoane, geluri energizante.
  • haină de ploaie/vânt.
  • telefon mobil cu baterie încărcată.

 

Traseul

  • Va fi marcat cu banda colorată sau alte forme de semnalizare.
  • Zonele periculoase vor fi marcate cu panouri și semnalizare vizuală.
  • Pe parcursul traseului vor fi amenajate puncte de alimentare unde se vor găsi băuturi energizante, apă, fructe, zahăr și diverse produse alimentare.
  • Pe trasee sunt amplasate puncte de control și puncte de trecere obligatorii.
  • Participanţii trebuie să treacă prin acestea, unde vor fi notați în ordinea sosirii (cronometraj+securitate). Ei vor trebui să respecte indicațiile arbitrilor.
  • Organizatorul își rezerva dreptul de a opri un participant în următoarele cazuri: s-a accidentat după start iar starea fizică nu-i mai permite continuarea cursei sau în cazuri excepţionale.

 

Orice sportiv aflat în dificultate se poate retrage din cursă din proprie inițiativă. Din motive de securitate retragerea se va face doar la un punct de control și va urma procedura de evacuare anunțată la ședința tehnică, excepţie făcând cazurile grave care nu permit deplasarea prin mijloace proprii. Retragerea va fi consemnată prin semnatură pe foaia de arbitraj.

Toți sportivii sunt obligați să acorde ajutor unei persoane aflate în pericol. Juriul va ține cont de timpul în care s-a acordat ajutor.

Modificări ale traseului

 

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica traseul sau de a anula desfășurarea competiției în caz de vreme nefavorabilă care pune în pericol buna practică sportivă a concurenților.

 

Amânarea/anularea competiției

 

Organizatorii amintesc faptul că taxa de înscriere, în cazul în care competiția va fi anulată, nu va fi restituită dacă această inconveniență nu le aparține (calamități).

 

Categorii

 

Categorii de vârstă
Cross 7km Semimaraton 21km
M F M F
18-29 18-29 18-29 18-29
30-39 30-39 30-39 30-39
40+ 40+ 40+ 40+
  • pentru încadrarea într-o anumită categorie de vârstă se va considera vârsta împlinită la data desfășurării concursului.
  • categoriile de vârstă care nu vor avea minim 5 participanți vor fi comasate cu categoria de vârstă precedentă.
  • organizatorul își rezervă dreptul de a adăuga o categorie de participare și pentru participanții sub 18 ani, dacă consideră că va fi necesar.

Descalificarea sau penalizarea sportivului

 

Se impune în următoare cazuri:

 

  • abaterea de la traseul impus de organizatori (scurtături).
  • neîncadrarea în baremul de timp impus la punctul de control.
  • pierderea numărului de concurs sau participarea fără număr vizibil pe tot parcursul cursei.
  • utilizarea de mijloace de transport pe durata cursei.
  • ubandonarea echipamentului pe traseu.
  • abandonarea de ambalaje și resturi pe traseu, în afara zonelor delimitate special pentru acest lucru.
  • comportament nesportiv față de alți concurenți și lipsa de respect față de organizatori și public.
  • taxa de participare nu se returnează în caz de descalificare.
  • concurenții trebuie să dea dovadă de fair-play: să permită altui concurent mai rapid să treacă în față fără a-l obstrucționa, să acorde asistență altui concurent aflat în dificultate sau care o solicită, în cazuri grave să anunțe primul arbitru la care ajunge sau telefonic organizatorii despre acest lucru.
  • se deteriorează mediul înconjurător.

 

Retragerea din concurs

  • orice participant care nu mai poate sau nu mai dorește să continue cursa, indiferent de motiv, trebuie să informeze organizatorii cât mai repede sunând la numărul. de telefon comunicat la înscriere sau prin intermediul celui mai apropiat arbitru.
  • orice participant care se retrage din cursă și este într-o stare fizică corespunzătoare este responsabil pentru deplasarea proprie și acțiunile ulterioare momentului retragerii, excepție făcând cei care solicită intervenția salvamont în caz de accidentare sau imposibilitatea deplasării prin forțe proprii.
  • pe traseu vor exista echipe salvamont pregătite să intervină în caz de accidente sau dacă vreun participant ajunge în imposibilitatea fizică de a continua cursa sau de a se retrage prin mijloace proprii.

Clasament si premii:

  • vor fi întocmite clasamente pe fiecare categorie de vârstă și vor fi acordate premii primilor 3 clasați din fiecare categorie.
  • toti participanții care vor termina cursa vor primi o medalie de participare.
  • organizatorii iși rezervă dreptul de a acorda și premii speciale.
  • premierea tuturor câștigătorilor va avea loc la terminarea competiției.

 

Alte reguli

 

  • participanții sunt responsabili pentru participarea la această cursă. Organizatorii nu iși asumă responsabilitatea pentru nici un fel de accident sau prejudiciu apărut ca urmare a participării la acest concurs.
  • organizatorii iși rezervă dreptul de a modifica traseul de concurs sau chiar de a opri cursa în cazurile în care condițiile meteo impun acest lucru.
  • prin înscriere, plata taxei și participare, fiecare concurent confirmă că a citit, înteles și acceptat condițiile de participare cu toate regulile amintite aici, își asumă toate riscurile, sunt responsabili pentru propriile lor acțiuni și în întreprinderea lor vor ține cont de circumstanțe relevante ca: schimbarea vremii, condițiile meteo: zăpadă, ploaie, vânt, etc., zona în care se află si echipamentul propriu avut la dispozitie.

Asociația Salvamont Toplița Călimani.

 

10.08.2018